Despre noi
Comuna Tatarani din judetul Dambovita are o suprafata totala de 6.380 ha cu o suprafata intravilan de 110 ha si extravilan de 6.270 ha. Comuna Tatarani se afla situata în partea de nord – vest a judetului Dambovita, in Piemontul Candesti si subcarpatii Ialomitei, strabatuta de valea Dambovitei. Este strajuita de dealurile Tampa, Corn, Carbunaru. Comuna este situata la doar 24 de km. de municipial Targoviste. Teritoriul comunei este strabatut de la nord la sud de raul Dambovita si paraul Aninoasa care traverseaza satul Caprioru de la vest la est.
In componenta comunei intra satele:
- Tatarani – localitate resedinta de comuna
- Caprioru
- Gheboieni
- Priboiu
Comuna Tatarani se invecineaza cu urmatorele comune:
- Nord – comuna Candesti, comuna Voinesti
- Est – comuna Sotanga
- Sud – comuna Manesti
- Vest – comuna Ludesti, judetul Arges
Caracteristicile reliefului:
Teritoriul comunei Tatarani este în Piemontul Candesti. Facand parte din judetul Dambovita, comuna Tatarani beneficiaza de aceleasi avantaje ca si celelalte localitati din judet, valorificate prin potentialul lor agricol.
Din punct de vedere geomorfologic, comuna Tatarani apartine zonei subcarpatice, in partea sa interna, facand trecerea spre culmile muntoase.
Structura litologica si tectonica a conditionat in mare masura structura morfologica a zonei, determinand un relief cu dealuri de inaltime medie, sectionati cu vai cu profil mediu si panta hidraulica medie. In ansamblu, relieful prezinta altitudini in descrestere in directia nord – sud, directie pe care o urmeaza si raul Dambovita. Dealurile sunt orientate in general pe directia nord – sud si uneori est – vest ca urmare a actiunii retelei hidrografice si sunt constituite din culmi determinate de versanti spre principalele artere hidrografice. Versantii fac racordul dintre zona deluroasa si zona de curs a arterelor hidrografice. In aceste zone au loc cele mai frecvente alunecari de teren, datorita versantilor instabili si eroziunii foarte intense. Zonele depresionare se dezvolta cu precadere de-a lungul cursului retelei hidrografice si s-au format in urma actiunii de eroziune, transport si sedimentare a acestor cursuri hidrografice.
Clima
Clima temperat continentala este umeda si racoroasa. Asezarea la poalele muntoase din nord, reprezinta o dubla importanta sub aspect climatic:
- adapost de curentii reci din nord;
- acumulare mare de precipitatii.
Temperatura aerului inregistreaza urmatoarele valori:
- temperatura medie maxima pentru anotimpul rece: +2,3°C
- temperatura medie maxima pentru anotimpul cald: +22°C
- temperatura medie minima pentru anotimpul rece: -6,3°C
- temperatura medie minima pentru anotimpul cald +15°C
Fenomenul de ceata se manifesta la trecerea de la anotimpul rece la cel cald si invers, frecventa medie maxima inregistrandu-se in timpul iernii. Cantitatea maxima de precipitatii cazute pe sol in 24 de ore este de 158.7 l/ mp, frecventa maxima inregistandu-se in timpul iernii. Regimul vanturilor este influentat de aspectul morfologic al regiunii. Vanturile cu frecventa cea mai ridicata sunt pe sectorul nordic 24%. In interiorul satelor, accesibilitatea se face printr-o serie de drumuri secundare care necesita insa modernizari. Reteaua hidrografica
Din punct de vedere hidrografic comuna Tatarani face parte din bazinul hidrografic al raului Dambovita. Principala artera hidrografica ce strabate comuna Tatarani de la nord la sud de raul Dambovita pe o lungime de 7,5 km. O alta artera hidrografica ce strabate zona de la sud a perimetrului este paraul Aninoasa care prezinta un curs torential cu debit in perioadele cu precipitatii abundente. In zona culmilor deluroase din estul si vestul perimetrului isi au originea o serie de paraiase si izvoare cu debite variate, functie de cantitatea de precipitatii cazute pe zona de acumulare si extindere a acesteia, cum ar fi: paraul Raciu, paraul Tarcina, paraul Corbu, paraul Valea Satului, paraul Bulina, paraul Valea Ursului, paraul Ruja, paraul Biserica Gheboieni.
Economia comunei:
Activitatea economica de baza desfasurata pe teritoriul comunei Tatarani este Agricultura. Comuna dispune de teren arabil in suprafata de 808 ha, pasune 907 ha, padure 3926 ha, livezi 137 ha, in total 6380 ha. Suprafata cultivata cu grau si porumb este de 676 ha iar suprafata disponibila pentru infiintarea de noi culturi este de 320 ha. Culturile de legume se practica pe suprafata de 120 ha, existand teren disponibil de 50 ha. Culturile pretabile sunt cele de tomate, cartofi, varza, ceapa. Pomicultura se practica pe 137 ha cu posibilitate de extindere de 10 ha. Se cultiva speciile de meri: golden, ionathan, voinea. Se doreste atragerea de investitii in dezvoltarea acestui domeniu de activitate si in infiintarea de centre de colectare.